Următorul model de telefon oferit de Google sub brandul Nexus va fi primul model cu noua versiune Android - Jelly Bean. Cam atât știm aproape cu certitudine. Restul, doar zvonuri, cum ar fi faptul că va fi fabricat tot de Samsung. Linia de telefoane Nexus este foarte importantă pentru ecosistemul Android. Sunt modele de referință, adresate dezvoltatorilor și nu numai.
Poate ați auzit sau folosit pe telefonul Android, unul din ROM-urile custom din seria numită Oxygen. Dezvoltatorul acestor ROM-uri este Adam Green și din întâmplare, în timp ce răsfoia codul furnizat de Google pentru AOSP (Android Open Source Project), a găsit informații complete despre specificațiile unui model de dispozitiv fabricat de Samsung. Se pare că acesta va fi primul să includă noua generație de procesoare fabricate de ARM - Cortex A15, într-o configurație dual core. Procesorul este de până la cinci ori mai rapid decât generația actuală bazată pe Cortex A9. Chipset-ul este unul fabricat de Samsung - Exynos5250 cu un GPU Mali 400 îmbunătățit, de patru ori mai rapid decât cel prezent în Galaxy S2. Camera este tot de 5MP și beneficiază de noul senzor BSI (Iluminare din spate) de la Samsung, prezent și în Galaxy S III.
Pentru audio este prezent chip-ul fabricat de Wolfson, WM8994 care poate fi găsit și în Nexus S. Ajungem la cea mai importantă caracteristică - ecranul. Nu este specificat tipul dar știm că va avea rezoluția utilizată și de Galaxy Note - 1280x800.
Rezoluția ecranului este singurul aspect care ne-ar putea duce cu gândul la o tabletă. În rest, mă așteptam deja la o configurație cu Cortex A15 pentru următorul Nexus. Chiar dacă dual core, sunt sigur că va depăși cele mai noi dispozitive în teste. Rezoluția camerei este aceeași folosită în toate modelele din gama Nexus. Nu ne rămâne decât să așteptăm informații suplimentare, poate chiar la Google I/O din luna Iunie a anului acesta. Personal, mizez pe această configurație pentru următorul Nexus.
Piața din Japonia este atipică dacă facem o comparație cu țările asiatice din imediată apropiere. Samsung domină în Coreea de Sud, dar în Japonia deține un market share mic de doar 8.3%, iar Apple a ajuns la 30%. Unul din trei smartphone-uri vândute în Japonia era un iPhone.
Informațiile vin de la MMI Research Institute. Studiul se referă la perioada martie 2011 - martie 2012. Cel mai popular smartphone este iPhone 4S și s-au vândut peste 24 de milioane de unități în perioada amintită anterior.
Cel mai folosit motor de căutare în Japonia este Yahoo!. Cred că este și singura țară în care mai are succes. Poate și pentru că aici se citesc știrile foarte mult - cele mai citite ziare din lume ca număr de abonați / cititori sunt made in Japan. Li se și potrivesc iPhone-urile că-i un telefon mai compact și ei sunt mai micuți de statură. Gândiți-vă cum le-ar sta cu un Samsung Galaxy S III de 4.8 inch sau Galaxy Note de 5.3 inch.
Pentru cei care credeau că Swype e cea mai bună tastatură din lume, ei bine acum avem o alternativă de la Research în Motion, care a creat o nouă tastatură virtuală pentru BlackBerry 10 OS. Ei bine acum tastatura a fost imprumutata si pe iOS… Pe numele său Octopus Keyboard, nouă tastatură a fost creată de către dezvoltatorul Mario Hros pentru iPhone, bazându-se pe sistemul de input prezentat de RIM la BlackBerry World 2012.
Practic, Mario a împrumutat sistemul de "auto predicţie" a cuvintelor, care le face să "plutească" deasupra literelor tastaturii. RIM are toate motivele să fie în avantgarda inovaţiei tastaturilor de telefoane, deoarece şi tastaturile lor fizice erau de top, iar acum au de aparat o reputaţie în domeniul metodelor de input virtuale. Astfel, în loc să adune o serie de cuvinte pe care softul le "învaţa" deasupra tastelor, acele cuvinte vor pluti pe ecranul iPhone-ului, la îndemână degetelor agile ale utilizatorului.
Accesibile cu un simplu swipe, aceste cuvinte vă vor permite să scrieţi mai rapid ca niciodată pe iPhone, după cum se vede şi în clipul de mai jos. Octopus Keyboard foloseşte un engine propriu de autocompletare şi va învăţa cuvinte pe măsură ce utilizatorul le scrie. Se pare că sistemul se aplică oricărei limbi în acest moment, deşi există obişnuitele probleme ale unui soft în faza beta, cum ar fi auto punctuaţia sau literele mari. Iată un demo:
Seria L de la LG a debutat cu o săptămână înainte de MWC 2012, sub formă de anunţ oficial, pentru ca apoi să fie prezentate cele trei terminale la Mobile World Congress, unde ne-am aflat şi noi. La acea vreme v-am oferit o experienţă hands-on pe care o vedeţi în clipul de mai jos şi o citiţi aici, iar acum telefonul cel mai bine dotat din gama L a sosit în ţara noastră.
Este vorba despre LG Optimus L7, pus în vânzare de către Quickmobile.ro la preţul de 1.199 lei. Optimus L7 este un telefon slim, gros de 8.7 mm şi dotat cu Android 4.0.3. Designul sau include şi un buton Home fizic şi 2 butoane capacitive, după cum se vede în imagine. Partea sa din spate are o textură plăcută atingerii, iar carcasa telefonului este fabricată predominant din plastic. LG Optimus L7 vine cu un display de 4.3 inch, cu rezoluţie de 480 x 800 pixeli, 1 GB RAM, slot microSD şi conectivitate HSDPA de 21 Mbps.
Telefonul dispune şi de Bluetooth 3.0, NFC, 4 GB memorie internă (2.4 GB disponibili utilizatorului), 512 MB RAM şi un procesor Qualcomm MSM7227A Snapdragon de 1 GHz cu GPU Adreno 220. Disponibil pe negru şi alb, acest model oferă şi o baterie de 1700 mAh şi urmează să sosească în curând în teste la Mobilissimo.ro.
Samsung Galaxy S III nu e doar un produs unic şi atractiv, ci are parte şi de câteva accesorii foarte interesante. Printre ele se numără şi un stylus, S3 C-Pen, o carcasă (Flip Cover) şi un cradle special. Dacă la Londra aceste produse nu au fost detaliate foarte clar odată cu lansarea telefonului, ei bine la CTIA 2012 în SUA ele şi-au făcut apariţia în toată splendoarea.
C-Pen este un S-Pen mai mare şi mai gros, iar pe S-Pen îl ştiţi drept stylusul care venea cu Galaxy Note. WiFi display hub este un alt accesoriu care vine cu un port HDMI şi va permite să duceţi conţinuturile media de pe ecranul telefonului pe ecrane mai mari. Avem şi un cradle special cu rol de suport, care ţine telefonul în poziţie verticală şi care încarcă bateria sa şi are un slot special pentru a încărca încă o baterie în acelaşi timp. Galaxy S III Flip Cover este un accesoriu care se conectează la Galaxy S III înlocuindu-i carcasa spate.
Acest panou protector pentru spate are și o parte frontală care protejează ecranul, deci carcasa acoperă parțile esențiale ale telefonului. Deocamdată noi aşteptam sosirea lui Samsung Galaxy S III în ţara noastră, iar accesoriile sunt pe planul secundar. Totuşi, de îndată ce telefonul va ajunge în stocul retailerilor fiţi siguri că veţi vedea zeci de asemenea accesorii pentru smartphone-ul quad core de la Samsung. Sperăm că preţurile vor fi rezonabile...
Preț Samsung I9300 Galaxy S III în magazinele online:
Compania americană cu sediul în Cupertino a scos 4G din denumirea iPad-ului cu conexiune LTE și diferența se face acum la specificațiile tehnice prin denumirea Wi-Fi + Cellular. Schimbare se pare că este datorată Australiei și a unor reguli de acolo.
Tableta Apple cu denumirea 4G funcționează doar în rețelele de acest fel din America de Nord și nu este compatibilă cu 4G din Australia sau din alte colțuri ale lumii. Promovată ca iPad 4G nu ar fi decât un artificiu de marketing fără efect în realitate.
iPad este singurul produs Apple cu conectivitate 4G, dar restrânsă la 5 rețele din SUA și Canada. Am observat când scriam despre telefoanele LTE că există o grabă în a-i pune eticheta 4G, deși vitezele de transfer la download sau upload variază foarte mult.
Pe de altă parte s-a ajuns ca ultima tabletă Apple să fie comercializată sub diverse denumiri: Noul iPad, iPad HD - să nu râdeți, Adevăru.ro a și scris un review și a botezat tableta, iPad 4G, The new iPad, iPad 3.
Cercetătorii francezi au creat un nou tip de tapet, care are darul de a reţine semnalul WiFi şi de a nu-l lăsa să treacă de zid. Şi asta fără a cauza scăderi de semnal de telefonie sau radio. Prin această metodă ar creşte siguranţa reţelelor WiFi, care pot fi hackuite de către răuvoitori, sau de către celebri hoţi de WiFi.
Noul tip de tapet foloseşte o cerneală conductoare care conţine cristale de argint, ce vor bloca frecvenţele de operare ale unui router WiFi. Routerul va funcţiona normal, dar semnalul nu va trece de pereţii tapetaţi. Deocamdată totul e în faza de prototip, iar cercetătorii de la Grenoble spera să aducă în faza comercială tapetul la începutul anului viitor. O companie britanică din domeniul apărării a dezvoltat un tapet similar în 2004, dar acela costă peste 500 de lire sterline pe metru pătrat, deci nu era un produs viabil.
Cercetătorii de la Institutul Grenoble afirma că soluţia lor va costa la fel de mult ca şi un tapet convenţional, deşi nu au menţionat vreun preţ. E drept că există şi hibe în această tehnologie, cum ar fi prezentă unui tavan, a podelei, uşilor şi ferestrelor. Cercetătorii au afirmat că intenţionează să creeze şi variante transparente de tapet pentru acestea.
Promit dar nu livrează. Așa aș descrie majoritatea aplicațiilor pentru descărcare de muzică, disponibile pe Store. Cum muzica este una din activitățile cele mai comune pe care le realizăm cu smartphone-ul, o aplicație cu bază de date largă pentru a descărca melodii este neprețuită.
uMusic m-a luat prin surprindere datorită funcționalității fără compromis. Interfața este plăcută și nu va dura mult până vă veți obișnui cu principalele funcții. Avem tab-uri pentru motorul de căutare, favorite și descărcări. Navigăm printre ele cu gesturi swipe. Tot ce trebuie să faceți este să căutați o melodie, apăsați butonul Download, apoi o puteți asculta folosind tab-ul dedicat descărcărilor. Cât despre baza de date, ei bine aceasta este completă. Am căutat tot felul de muzică, inclusiv românească și de fiecare dată am găsit ce îmi doream.
Aplicația nu pune la dispoziție opțiuni de setare a calității audio la descărcare, însă vă puteți orienta după mărimea fișierului. Music player-ul integrat este și el foarte simplu, fără egalizator sau alte funcții avansate. Cu toate astea, puteți folosi player-ul favorit pentru a reda muzica. uMusic își crează un director pe card unde stochează tot ce ați descărcat. Apropo, viteza cu care dă jos melodiile este pur și simplu impresionantă. În câteva secunde sunteți gata pentru prima audiție.
Meniul de setări nu oferă cine știe ce opțiuni. Putem alege tema, din cele două disponibile, șterge istoria căutărilor sau seta numărul rezultatelor afișate pe o pagină. Vreți să știți partea cea mai bună. Ei bine, aplicația este oferită GRATUIT pe Store.
Tizen este un sistem de operare cu o iniţiativă puternică în spate, care implică operatori ca Vodafone sau Sprint, dar şi companii producătoare de hardware de top, ca Intel sau Samsung. Ei bine, astăzi putem arunca o privire asupra unei tablete cu Tizen OS, care are un aspect interesant: poate rula aplicaţii Android.
În acest moment a fost deja oferit dezvoltatorilor SDK-ul pentru Tizen în versiunea 1.0 şi trebuie să aflaţi despre acest OS că oferă cel mai bun suport HTML5 dintre toate platformele mobile de pe piaţă. Deocamdată există o lipsă evidenţă de aplicaţii, deoarece sistemul de operare e prea tânăr, dar totuşi el suporta un layer de compatibilitate care îi permite să ruleze şi aplicaţii create pentru alte OS-uri. Evident, nu vor rula toate aplicaţiile disponibile, dar totuşi funcţia e de apreciat.
Mai jos vedeţi un demo al aplicaţiilor Android rulând pe Tizen. Vedeţi aici jocul Guitar Hero rulând pe tableta Tizen, dar şi Winamp, de exemplu. Având în vedere că şi QNX OS de pe tabletele BlackBerry permite rularea de aplicaţii Android şi acum şi Tizen are suport pentru ele, platforma celor de la Google va creşte în continuare şi cu ajutorul altor OS-uri se pare şi asta în detrimentul lui iOS şi Windows Phone. Ele cu siguranţă nu vor permite rularea aplicaţiilor lor şi pe alte platforme... cel puţin deocamdată.
Iată că a venit momentul şi pentru o lansare locală a lui Samsung Galaxy S III, care debutează în România în cadrul unui eveniment oficial pe 16 mai, la ora 16:30. Evenimentul este destinat jurnaliştilor, iar Mobilissimo a primit o invitatie la acest debut şi vă vom relata imediat după desfăşurarea sa impresiile noastre cu privire la noul telefon.
Cu un design inspirat de natură, Galaxy S III este un telefon creat pentru oameni şi creşte naturaleţea cu care utilizăm un smartphone. Avem funcţia S Voice drept asistent virtual care ar putea fi chiar mai bun decât Siri şi mai avem şi funcţia Pop Up Play, care permite redimensionarea unui clip video pe care îl putem muta pe ecran pentru a-l viziona în vreme ce facem şi altceva. În plus, noul Galaxy S detectează privirea utilizatorului şi închide/deschide ecranul în funcţie de aceasta.
Vocea utilizatorului poate declanşa camera foto şi controlul prin gesturi e la mare preţ pe telefonul quad core cu procesor Exynos creat de Samsung. Vă reamintesc că Samsung Galaxy S III a fost anunţat oficial pe 3 mai la Londra şi că este vorba aici despre un smartphone cu ecran de 4.8 inch, camera de 8 megapixeli, 16/32/64 GB memorie internă şi 1 GB RAM.