HTC Rhyme este unul dintre acele telefoane pe care trebuie să fii femeie pentru a-l înţelege... Altfel, nu îmi explic cum selling point-ul unui smartphone a devenit brusc charmul său luminos. Am primit de la evoMAG.ro în teste acest device de culoare mov şi de-a lungul testelor mi s-a dovedit că am de-a face cu adevărat cu un smartphone pentru doamne, mai degrabă decât pentru domnişoarele. Acestea din urmă se vor mulţumi şi cu un HTC Wildfire S...

HTC Rhyme poate fi considerat din aceeaşi linie ca şi HTC Desire şi HTC Desire S, cărora li se adăugă acum câteva funcţii şi accesorii feminine. Telefonul costă 1.979 lei, măsoară 10.1 mm şi cântăreşte 130 de grame. După cum v-am spus şi în unboxing, bateria sa nu poate fi scoasă, iar capacul carea o acoperă serveşte mai degrabă pentru accesarea slotului SIM şi a celui microSD. HTC Rhyme foloseşte un display S-LCD de 3.7 inchi, cu rezoluţie de 480 x 800 pixeli, iar dotările sale mai includ şi 4 GB memorie internă, 768 MB RAM şi un card de 8 GB la pachet cu handsetul.

Telefonul rulează Android 2.3.4 în tandem cu interfaţa HTC Sense 3.5 şi este prima oară când am contact cu o versiune ulterioară a lui Sense 3.0. Creierul acestui device este un procesor Scorpion de 1 GHz, iar GPU-ul Adreno 205 veţi vedea în finalul recenziei ce gaming de calitate oferă în acel joc cu gladiatori. Ştiu, probabil veţi crede că un joc cu gladiatori nu este potrivit pentru telefon feminin, dar avem şi o aplicaţie mai inedită (vibrator) pentru doamnele dezinhibate.
Smartphone-ul dispune de conectivitate HSDPA de 14.4 Mbps, WiFi, Bluetooth 3.0, radio stereo FM şi o baterie Li-Ion de 1600 mAh, care oferă cam o zi de funcţionare. După cum am spus, atuul lui Rhyme îl reprezintă accesoriile şi anume dockul, căştile şi charmul său. În ce priveşte dockul, pe acesta puteţi plasa telefonul pentru încărcare fără fir, deşi fără fir este mult spus, dockul în sine necesitând un fir pentru a se conecta la priză. Avantajul acestui accesoriu este că atunci când telefonul trece în dock mode, aveţi la dispoziţie o interfaţă care transforma device-ul într-un ceas de noptieră, cu playerul audio la îndemână, vremea, oră, meniul de apeluri şi alte opţiuni la îndemână. În plus, vizionarea de filme este mai plăcută cu dockul, care include şi difuzoare mai puternice decât cele ale handsetului.

Apoi vine rândul căştilor, care au textura de paşte italieneşti tagliattele, care stau prost în ureche şi nu sunt nici pe departe Beats, deoarece nu au o calitate audio deloc impresionantă. În cele din urmă, invitatul special al recenziei este charmul, pe care îl veţi ataşa la telefon folosind portul audio, iar HTC vrea ca acest accesoriu să fie atârnat în afară poşetei, pentru că doamnele să îşi dea seama când au ratat un apel sau SMS. După cum se vede şi în recenzia video, charmul străluceşte într-o culoare mov foarte vie atunci când sunteţi apelaţi, iar timp de 5 minute după apel, el va flashui pentru a semnaliza că aţi rarat un apel. Acelaşi comportament se aplică şi pentru SMS-uri primite.

În privinţa softului, HTC Rhyme vine cu aplicaţia Dropbox preinstalata, în urma unui parteneriat dintre HTC şi creatorul softului. Interfaţa HTC Sense 3.5 nu aduce modificări radicale, dar oferă un nou look, poate mai comod decât versiunile anterioare. În partea inferioară a ecranului avem două butoane gri, unul pentru apelare şi unul care aduce în prim plan lista de aplicaţii. Întreaga interfaţa are acum o tentă de gri şi mov, păstrând tema acestui smartphone feminin. Avem şi widgeturi noi, şi personalizări de interfaţă HTC mai variate, noi opţiuni de lock screen (în formă de inel, că la Sense 3.0) şi evident şi efectul de carusel întâlnit şi la HTC Sensation şi urmaşii săi. Nici browserul web nu arata deloc rau pe acest telefon si se comporta destul de bine, iar incadrarea barei de adrese din partea superioara ma duce putin cu gandul la Samsung Galaxy S II si Galaxy Note.

Trecând la cameră, descoperim că avem la dispoziţie un senzor foto de 5 megapixeli, cu autofocus, bliţ LED, geotagging, plus o cameră secundară VGA. Având în vedere dotările camerei pe hârtie, eu zic că fotografiile au ieşit destul de bine şi iată şi o mostră aici:
La capitolul filmare, telefonul suporta înregistrare video până la 720p şi vine şi cu un inedit mod de captură slow motion, care încetineşte de 2 ori viteza subiectului filmat. Iată despre ce este vorba:
Toate noile widgeturi, animaţii, tranziţii şi accesorii fac ca Rhyme să pară un telefon complet nou, dar el rămâne totuşi un terminal single core de 1 GHz, într-o mare de telefoane dual core care tânjesc după Ice Cream Sandwich. Dacă îl veţi cumpăra pentru persoana dragă sau dacă femeia iubită îşi va face singură cadou un Rhyme, doar ea poate decide. Sunt sigur că preţul acestui handset va mai scădea, iar în acest moment doamnele încep să aibă o ofertă destul de variată: HTC Wildfire S, HTC ChaCha, HTC Rhyme...


Rhyme este un telefon cam de nota 7.5, care suferă uneori de lag şi ale cărui accesorii pot fi considerate inutile de către cei care nu apreciază fineţea şi elegantă. Dacă vă veţi pune în pielea unei femei veţi aprecia acest device!
- Preț HTC Rhyme: 1.979 lei
Review HTC Rhyme:
Mobilissimo.ro are Forum! L-am făcut pentru voi, avem multe să vă oferim prin intermediul lui! :)





