Mobilissimo.ro te mobilizeaza!

Două noi imagini cu HTC M8/HTC One 2 îi confirmă formatul; Nu se îndepărtează prea mult de HTC One!

Publicat: 2014-02-12 13:54:17 - Autor: - Afişat de: 22434 ori
Iată că după 3-4 scăpări consecutive ale lui HTC One 2, M8 sau cum vreţi să îi spuneţi, urmaşul flagshipului de anul trecut îşi face apariţia încă o dată, de această dată prin intermediul unei surse chinezeşti. Se confirmă printre altele şi blitzul dual LED şi similaritatea cu HTC One.
 
Două noi imagini cu HTC M8/HTC One 2 îi confirmă formatul; Nu se îndepărtează prea mult de HTC One!

Vedem că senzorii de pe HTC M8 au fost mutaţi lângă camera frontală de această dată şi remarcăm şi câteva schimbări de interfaţă pe care le aduce noul Sense. Spre exemplu zona în care se află semnalul, bateria şi ora are acum fonturi mai subţiri şi de un alb mai deschis la caractere. În mare iconurile arată cam la fel, iar o prezenţă extra este cea a butonului capacitiv de multitasking, care lipsea de pe One, dotat doar cu buton Home şi Back.
 
HTC M8 partea spate

Partea din spate a lui One 2 poate fi uşor confundată cu cea a lui HTC One, după cum se vede şi în imagini. Observaţi că există şi o zonă circulară deasupra camerei, care indică - ca și în scăpările precedente - prezența unei a doua camere spate, confirmând zvonurile legate de camera duală. E posibil să fie vorba aici de un sistem de tip Lytro. O ultimă menţiune merge la display, care ocupă acum mai mult spaţiu pe corpul telefonului şi are margini mai subţiri.
 
HTC M8 display
Senzori HTC M8


 


Nou pe eMAG: Google Nexus 6 - soluția Motorola pentru developeri, preț aici!








blog comments powered by Disqus

Două noi imagini cu HTC M8/HTC One 2 îi confirmă formatul; Nu se îndepărtează prea mult de HTC One!

(etichete)
© 2006 - 2014 Mobilissimo.ro